Ramane pe duminica

Ziceam ca reuschim impreuna si acum incalziti alta mana. Se fac cam 5 luni si 20 de zile duminica si la inceput spuneam ca nu o sa ma las. Ma asa de al naibii imi doream sa nu ma las.

Si totusi…
A trecut 1 zi, apoi o saptamana, o luna si mi-a cedat piciorul.  Atunci am simtit ca trebuie sa ma las. Si totusi ceva ma impingea inapoi. V-am adus inapoi, v-am tinut langa mine si am zis ca trebuie sa o luam de la capat, iar si iar. Pana la urma am revenit si pe voi v-am inmanat pustiului. Credeam ca ii veti purta noroc si ca va avea altfel grija de voi decat am avut eu.

Si totusi……

Dupa cateva saptamani mi-am dorit sa revin. Mi-am dorit atat de mult incat nu stiu cum se face ca duminica ma duc inapoi.  Am plecat injurat, am plecat lovit din toate partile si pe toate le-am dus cu mine. Sunt 5 luni in care am pasit pe iarba doar in vis. Ma intorc pe teren cu promisiune ca voi da tot, tot ca  sa reusesc. NU ma agit pentru nimicuri, ma agit pentru ce imi doresc, pentru ca sportul asta inseamna ceva pentru mine BA. Vreau sa ma bucur de fiecare minut, de fiecare fluier, de fiecare cadere si de fiecare injuratura. Pentru ca fara astea e mult prea multa liniste. Prea multa…

Romania – Albania 1 1

Inaintea meciului dupa o perioada lunga de absenta Chivu si Lobont se intalnesc sa mai joace o partida intr-o reclama Bergenbier:

– Lobont: Buna ziua, doamna Chivu! Cristi e acasa?

– Doamna Chivu: Da!

– L: Pot sa intru pana la el?

– D.C: Intra Bogdane vezi ca face uz de lamaia primita cadou de la Gazzeta dello Sport, dupa Supercupa Europei.

– L: Capitane! Mai ai de gand sa stai si saptamana asta in casa ? Hai ca avem meci cu Albania!

– Chivu: Bogdane, tot nu ti-ai revenit dupa schimbarile de asta vara? Nu stii ca mi-a dat rosu ala in meciul cu Serbia? In plus, echipa nationala este foarte importanta pentru mine, dar nu stii ca eu nu joc vineri? N-ai vazut ce am patit saptamana trecuta cu Atletico Madrid?

– L: Pai, stai in casa capitane? Ia zi, daca e asa, cu banderola cum facem?

– C: Cum sa facem Bogdane? O iei tu, cu albanezii.

….. dupa trei zile…. pe messenger

Lobbyno1: Capitaaaaaneeee! Bai capitane ti-am dat buzzz-uri toata ziua.

…dupa cateva minute…

ChivutheCaptain: Da Lobby, ce e ? Stai sa cer schimbare.

Lobbyno1: Capitane, asta zice ca ii da banderola lu’ Meril Rudai ca e el mare bastan p-acolo prin golf si cica are spirit de lider. Nu poti sa vorbesti si tu cu el ?

ChivutheCaptain: Bai am vorbit ma, da cica nu vrea. Ca el e selectionerul, n-am ce-i face….. Auzi Bogdane? Tu il mai suferi pe asta ?

Lobbyno1: Nhuu prea. Scuze ca sunt ragusit da am tipat dupa Tamas la antrenament azi. Parea ca ia totul prea in serios.Pai incapatanatul asta nici pe Mutu nu-l mai cheama nu vezi? Ce ne facem noi capitane in cantonament fara tigari si femei. De cand nu l-a mai convocat pe Adi nu mai vezi urma de femeie prin camere.

ChivutheCaptain: Ma Bogdane hai ma sa-i facem vant.  Oricum se da singur afara ma cu tactica de diseara. O sa joace Cosmin pe dreapta, cu Cocis la mijloc si cu Marica in atac. Astia sunt cu noi ma. Au ei grija sa nu castigam.

Lobbyno1: Da, capitane asa e. Marica e inteles. Rateaza tot. Dar daca totusi dam gol?

ChivutheCaptain: Lasa Bogdane, ca ai tu grija.

…dupa meci…

Lobbytheone: Capitaneeeeee… Hai ca iti dau repede un sms acum dupa meci. Ia zi. Ti-a placut? Am iesit bine pe mingea aia?

ChivutheCaptain: Da, Lobby nu te teme. Frumos gol. Al lor. Oricum au ei grija de tine cat o sa stai pe banca, te imbraca o sa fie bine. A fost una pentru echipa. Hai ca dau astia interviurile si calculeaza sansele de calificare. Noapte buna, Bogdane.

Lobbytheone: Ma duc la baut ca dupa meciu cu Serbia io ma recuperam si Coman incasa.

Prea mic pentru un succes atat de mare

Prima oara cand sunt lovit din toate partile si totusi nu am incasat. Cat de ciudat e sa castigi si totusi sa ti se aduca acuze, de parca greselile tale ar fi influentat pe cat de putin rezultatul final. Da, am gresit, recunosc si imi asum dar cred ca ati uitat momentele in care aia se pravaleau peste noi si totusi nu au  reusit in tentativele lor, la fel cum si eu poate am reusit sa inchid de cateva ori calea lor catre succes. Si totusi de azi imi aduc aminte o voce care  imi zice sa stau linistit ca nu  o sa fiu invins indiferent de ce se intampla pe teren.

Vreau sa multumesc oamenilor care n-au incredere in mine, ei ma fac sa merg mai departe. Vreau sa mai multumesc cuiva, pentru cei doi pumni micuti probabil stransi cu credinta care au reusit sa tin in ei greselile mele imense. De-ar fi cineva care sa stea intre mine si critici ar fi minunat, dar eu sunt Macca si am invatat ca tre sa mi le iau pe toate in cap, sa ma ridic si sa o iau de la cap. O sa le arat ca nu o sa aiba de ce sa regrete ca am facut 200 km pentru asta. De-ati sti voi…Nimeni nu merita sa simta ce simt eu dupa victoria de azi…

Doua maini mici care pot cuprinde doua greseli imense….si le pot tine piept…MULTUMESC!!!

Sandu Neagu

R.I.P Sandu Neagu

Era 2008, primavara si ne-am strans cu totii la stadion la un gratar. DS’g, Torcida, Titan ceva din Bombardierii. Eram toti: Eu, Pany, Bebe, Robert, Nashu, Chelu… Chiar si Vali venise. El ne-a dat mingea sa o batem acolo pe pietrisul din spate la a 2-a. Mai stiti ma? Mai stii Bebe? Ca venise un copil sa ne dea mingea inapoi cand se ducea de nebuna spre spatele peluzei dinspre teatru. Stii ca ai zis ca e copilul lui Sandu Neagu? Cand s-a apropiat pustiul am tresarit era sange din sangele nostru, al astora care ne lasam sufletul pe stadion si il recuperam in fiecare zi de meci sau nu. Dar apoi, da ba apoi mi-am dat seama ca citisem despre taica-su intr-o carte “ Lucestii” nici nu-i stiu autorul, de parca ar conta. Era Sandu Neagu. Cand vedeam meciuri pe la Giulesti ca era tribuna inchisa de Mitica atat auzeam: uite ba, a venit Sandu Neagu!, si se ridica pielea pe mine. Mai tii minte nea Sandule? Ca matale nu ai cum sa-ti aduci aminte de un nimeni ca mine. Dar eu o sa tine minte toata viata. Si stii de ce ? Pentru ca in seara aia dupa gratar am ajuns acasa un pic ametit. Bine, un pic mai mult dar in seara aia nea Sandule pustiul ala mic, nu stiu cum il cheama, a fost colegul meu de echipa. Si ii aruncam mingea lui sa stii. Eu sunt ala care statea in poarta si caruia ii ziceau “peluzarii” ca se crede Coman. Da, da ala care avea 3 pietre infipte in soldul drept si nu putea sa mai dea mana cu tine. Stii nea Sandule? In seara aia am ajuns acasa cam cherchelit ca Rapidul avea meci la Craiova. Am fost si la meci. Dar noaptea, noaptea a fost nebuna rau. Am ajuns cu greu acasa. Mai stii Eliza? Stii ca incercam sa vorbesc ceva cu tine pe messenger si tu imi ziceai sa merg sa dorm ca sunt obosit? Da, aveai dreptate, eram obosit. Stii de ce? Pentru ca orice portar ajunge acasa obosit dupa o intalnire cu Sandu Neagu. Nea Sandule, oriunde esti, tine minte, noi rapidistii nu te vom uita. Maine seara daca mingea se loveste de bara mata o sa intinzi o mana si o sa asezi in plasa. Stii de ce ? … Pentru ca mata ai dormit de ceva timp in peluza aia dinspre teatru. E imposibil sa nu ne intinzi o mana. Nea Sandule, odihneste-te in pace dar mai intai ajuta-ne cu steaua.

Fa-ma sa zambesc maine seara.!

Neagu, Eusebio si mandatarul

Sfârşitul anilor ’70. Steaua lui Sandu Neagu stătea să apună. Toate amintirile de pe gazon ale nouarului rapidist alunecau încet către cartea poveştilor. Primul titlu al Giuleştilor, finalele de Cupă cu Dinamo sau cu Craiova, golul cu fentă şi piruetă de la Guadalajara, cu Cehoslovacia, când trecuse oare aproape un deceniu?…Rapidul începuse să penduleze deja între Divizia A şi B. Cuplajele bucureştene mergeau însă mai departe. Cu Dinamo, Steaua sau Sportul. În tribuna de la „Republicii’ sau de la „23”, Iliuţă-Mandatarul continua însă să-şi facă reclamă la seminţele de floarea soarelui şi de bostan cu îndemnul „mâna lu’ Tamango, pasa lu’ Liţă, capul lu’ Neagu”. Coloana vertebrală a uneia dintre cele mai iubite garnituri vişinii all-time. Totul era însă la timpul trecut. Fără importanţă când în joc era chiar sufletul comerţului. Abil, negustorul de bomboane agricole îşi lăuda marfa lipindu-i o etichetă care să-i certifice calitatea. Precum Dobrin, pare-mi-se din poveştile lui Nea Vanea, care a mângâiat reverul costumului unui oficial străin şi a exclamat extaziat „Eusebio!”. Ceva peste acea calitate de ştofă încă nu se inventase.

Cu reclama „mâna lu’ Tamango, pasa lu’ Liţă, capul lu’ Neagu” sacii cu seminţe ai lui Iliuţă-Mandatarul se goleau până la pauză. Deşi Răducanu nu mai putea fi surprins în ofsaid decât în culorile altor echipe, iar Dumitru desena demult jocul Stelei. Doar Neagu privea stingher viaţa dintr-un colţ cenuşiu, abătut şi resemnat după cum a trăit şi ultimele minute din finala Cupei cu Craiova din ’75. Imaginile, poate ultimele ca jucător reţinute de arhive, îl surprindeau trist, în fund pe gazon, cu braţele încolăcind genunchii chiar lângă poarta olteanului Purcaru. Dumnezeu să-l ierte!

P.S. Cornel Dinu a spus-o într-un alt context. „Bine că am trăit să o văd şi pe asta”. O spunea vineri referindu-se la revolta de la Dinamo. Sâmbătă a trăit despărţirea de încă un mexican. După Dobrin, Dumitrache, Mocanu, Adamache, Anca, Tătaru, Ivăncescu…Toţi s-au stins în jurul vârstei de 60 de ani, când ar fi trebuit să-şi ducă nepoţii în parc şi să le povestească despre Pele şi Bobby Charlton.

Cum ziceam in curand si povestea mea cu Sandu Neagu. Pana la final. La marele final…. Nici un zgomot infernal. Liniste si apoi aplauze!!!

R.I.P Sandu Neagu

Adio Sandu Neagu!

Ultima oară ne-am întâlnit la meciul cu Craiova. Aceleaşi mâini tremurânde, cu degete galbene de nicotină. Un glas stins şi răguşit, prelungire tristă a unui mers şovăitor. Un fotbalist, un om din care nu mai rămăsese decât privirea. Destinul, grijile, viaţa l-au adus în situaţia ca meciurile de acasă ale Rapidului să rămână una din puţinele bucurii. Păşea cât mai putea el de ţanţoş pe culoarele de la oficială, după ce gâfâia mai ceva ca după sprinturile din tinereţe după ce urca nişte trepte. Era mândru de ce a fost,parcă uşor jenat de ce este. O fată şi un băieţel stăteau tot timpul după el. Copii lui de la bătrâneţe, născuţi şi crescuţi în stadion. La propriu şi la figurat.

Una dintre puţinele legende ale Rapidului s-a stins. Sandu Neagu a avut la fel ca majoritatea jucătorilor din Grant o poveste aparte, un farmec, un spirit. A ajuns rapid sus, a ars etapele, a trăit cu nesaţ gloria, după care a început să moară lent şi dureros. Sandu Neagu a fost ca bătrânul stadion, ca bătrâna echipă…Plecarea lui, uitarea şi anonimatul care îl cotropiseră ar trebui să fie o lecţie pentru puţinii rapidişti de azi. Până şi felul cum a ajuns să moară e ca un dureros simbol.. Subit, deşi toată lumea se aştepta la asta. A murit pentru că a vrut să mai şuteze o dată. Venise să vadă Rapidul lui Andone la un antrenament pe Giuleşti, venise să simtă mirosul ierbii înainte de un derby la care voia să fie. Mailul primit ieri de la un cititor vorbeşte mai bine şi mai mult despre această dramă decât orice frază aş încerca eu să scriu. Vă las să îl citiţi
Adio bătrân copil rebel al Giuleştiului, adio nemuritor erou de la Guadalajara!

Buna dimineata d-le Filoti,

Imi fac timp si incerc foarte rapid sa va relatez un episod care m-a marcat profund in ultima vreme.

Mai intai sa ma prezint: am 36 ani si tin cu Rapidul din familie, asa cum au facut-o tata si mai dinainte bunicul, aroman venit in 1936 in Bucuresti (de la Salonic) si beneficiar al unei burse regale (se acordau pentru macedo-romani la vremea respectiva) la Academia Comerciala. Bunicul meu, Grigore Tirli, mare sustinator al Rapidului, prieten cu Valentin Stanescu, Ionica Bogdan, Bazil Marian, a fost cel care in 1967, lucrand in cadrul Ministerului Comertului Exterior (Dir. Valutara) a negociat cu o firma portugheza de confectii care derula afaceri in Romania sa produca un echipament din material textil (nu din lana sau bumbac) pentru noua campioana. Bref, pe chestia asta bunicu a fost „numit” presedinte de onoare al sectiei de lupte (libere + greco-romane) de sub tribuna I…iar chestia asta il amuza mereu cand mi-o povestea. Tata, la 5 ani, dadea pase cu regretatul Stefan Filote chiar inainte de meciul cu CCA…..

In 1968 tata, dupa ce a absolvit Filologia, facand stagiul militar la Bacau, dupa meciul jucat de Rapid in urbea lui Bacovia, merge la vestiare si il roaga pe bunul sau amic, regretatul Dan Coe (tatal sau, Duce, era prieten intim cu bunicu) sa mai ia 2 colegi si sa mearga la comandantul unitatii 01184, mare rapidist. Surpriza a fost teribila cand acel Lt-colonel s-a trezit cu ei la usa apartamentului…s-a desfacut un coniac iar lui tata i-a mers de minune tot restul cataniei.

V-am spus toate acestea ca sa imi „dezvalui” radacinile rapidiste, datorate tatei si bunicului meu, trecuti in lumea dreptilor…

Revin cu episodul:
Ieri seara merg la un amic pe Calea Grivitei cu cei 2 plozi ai mei, de 3 si 2 ani. Vad nocturna aprinsa si hotarasc cu amicul meu sa mergem cu toti copiii, poate are Rapidul antrenament…
Si avem noroc, chiar au antrenament…unul tactic. La gura tunelului catre vestiare sta Sandu Neagu cu sotia si cei 2 copii…langa ei un bodyguard si alte cateva persoane. Intr-un colt, pe pista veche de tartan, in dreptul vechii tabele il zarim pe Marinescu. De la 15-20 metri nu-i vad clar expresia fetei insa e clar ca sufera ca nu e si el pe iarba. E incremenit.
Ne atrage atentia, mai mult decat cei care se antreneaza, Sandu Neagu, care este alaturi de sotia sa…fumeaza amandoi continuu, parca sudeaza tigarile…copiii lui Neagu si ai mei zburda pe semicercul de iarba. Baiatul lui Neagu se joaca cu o minge sutata pe langa poarta. Maica-sa urla la el sa returneze mingea…Ma bag in seama si spun: „lasati doamna, ca pentru cate a facut taica-su pentru clubul asta, poate sa se joace cateva minute…”. Femeia se uita recunoscator la mine…

Ma intorc cu fata catre peluza si vad armatura in unele locuri unde ploaia a distrus betonul vechiului stadion. Ii spun amicului meu: „iti dai seama ca pe aici a calcat Dan Coe?”…
Intrebarea are un efect teribil asupra lui Sandu Neagu, parca il scurtcircuiteaza…se uita la mine de parca sunt venit de pe alta lume.
Si vine nenorocirea: pustiul lui Neagu paseaza mingea catre taica-su iar Neagu intinde piciorul drept, aluneca si isi rupe femurul la jumatate…osul se rupe cu zgomot, este infiorator…Sandu Neagu sta pe spate si nu scoate o vorba…cateva secunde care au trecut ca niste minute, nimeni nu face nimic, suntem toti impietriti…Marinescu trece alergand prin fata noastra si se duce sa-l ridice, merg si eu sa-l ajut. Neagu icneste de durere, eu il tin de un brat iar Marinescu de celalalt. Marinescu tipa sa vina repede doctorul…acesta vine si constata ceea ce noi am vazut. Il tin de brat pe cel care a dat golul despre care Ioan Chirila a spus ca a fost cel mai frumos al echipei nationale, cel cu Cehoslovacia.

Ma ofer sa-l duc cu masina mea la un spital dar mi-o ia inainte Marinescu care suna de pe portabil la 112 si cere urgent o salvare…Nu exista targa in Giulesti, este inchisa intr-o magazie, doctorul se scuza ca doar la meciuri o scoate…

Mi-e tot mai greu sa-l tin de subtiori pe Neagu si, in sfarsit, se aduce o masa de masaj din vestiar…il asezam si nu scoate o vorba. Marinescu spune ca pentru el: „incredibil, imi tremura mainile…” se vede ca este afectat profund, ca noi toti dealtfel. Doar cei care se antreneaza nu reactioneaza, ce se desfasoara acolo parca este in alta emisfera…

Ma uit la Neagu cum sta nemiscat pe masa de masaj capitonata cu vinilin maro, veche de cand lumea. Sotia si copiii stau langa el, doctorul si Marinescu sunt tot acolo…Pustiul lui Neagu plange si repeta „il iubesc, il iubesc…”. Marinescu isi sterge lacrimile…asist de un sfert de ora la ceva ce pare regizat insa nu, este realitatea de la firul ierbii din Giulesti, este grotesc…

Se termina antrenamentul si toti trec pe langa Neagu, singurii afectati cu adevarat fiind Iensci, Sapunaru si Lazar. Majoritatea il imbratiseaza pe Marinescu pe drumul lor catre dusuri…

Ajunge si Manu, antrenorul cu portarii, ginerele lui Nae Georgescu, fostul tunar din Giulesti. La auzul celor intamplate ramane bouche bais…Ii spune lui Marinescu ceva de genul „ai bariere de mai de sus” si ca o sa mai incerce sa mai vorbeasca. Trece si Andone care saluta si atat…e civilizat ca orice ardelean, insa n-are cum sa simta ceva aici, pe Giulesti. Este crescut in alta parte, in alt spirit…

Nu mai zabovim eu si prietenul meu, copiii nostri sunt uzi de la iarba si este 9, e tarziu…

Vine si Nae Manea si isi face cruce cand aude ce s-a intamplat. I-am spus asa: „domnule Manea, ce s-a intamplat azi nu e de bun augur pentru meciul cu Steaua”. A lasat capul jos…

L-am auzit pe doctor spunand ca nu stie cum poate suporta o operatie saracul Neagu…pentru ca, textual: „e putred, asta e inceputul sfarsitului…”. Este limbajul unui medic care nu judeca lucrurile ca noi, suporterii, mai mult cu sufletul…

Imi iau copiii de mana si ma uit in urma unde il vad pe Andrei Marinescu spunandu-i lui Neagu ceva de genul „lasa nea Sandule…”

Ce m-a afectat la final a fost ca am vazut 2 rapidisti pur-sange stand unul langa altul, unul catre apusul vietii si altul in floarea varstei, care pareau invinsi. Neagu poate se caieste ca nu a avut grija la tinerete cum sa se chiverniseasca, asa cum au facut-o alti colegi de generatie…insa Marinescu, care am inteles ca e rapidist din tata-n fiu, cred ca nu pricepe de ce nu se poate antrena…de ce i se interzice sa meaga la echipa intai.
Spiritul Giulestiului este este in coma si nimeni nu incearca sa-l revitalizeze… poate ca Marian Dumitru, doctorul, s-a referit la altceva spunand „e putred, asta e inceputul sfarsitului…”

TOT CEEA CE V-AM RELATAT POATE FI PROBAT…

Ma tem ca nu mai pot merge la meciurile Rapidului.

Cu stima, Grigore Tirli

Cand voi avea timp maine dupa meciul cu steaua sper sa scriu si istoria intalnirii mele cu EROUL DE LA GUADALAJARA… :((… AZI CHIAR PLANG… MAINE, MAINE VREAU SA BATA RAPIDUL ATATA TOT…

sursa: http://www.prosport.ro

Piure cu ciuperci

3-4 portii

Ingrediente: 6-8 cartofi medii, un cub Knorr Delikat(de legume), 250 grame ciuperci, 2 cepe medii, un morcov, bulion( rosii proaspete),  piper, oregano, usturoi, ulei, margarina(vegetala).

Mod de preparare:

Piure: Se curata cartofii, se spala, se taie cubulete si se pun la fiert cu Knorr-ul pana cand cartoful poate fi patruns usor cu o furculuta. Se scurge apa, se adauga o lingura mare de margarina si se piseaza pana se obtine o pasta omogena 😛 ( ce am zis-o pe asta).

Sosul: Se pun in tigaie la calit ciupercile cu o lingura doua de ulei. Se lasa la foc mic si se amesteca incontinuu. Morcovul si ceapa se taie marunt. Dupa 5-7 minute peste ciuperci se adauga ceapa, se lasa la foc mic si se amesteca pentru a nu se lipi. Se adauga piper, oregano si usturoi dupa gust( usturoi granule sa catei taiati marunt). Cand ceapa se inmoaie se adauga 250 ml de apa si morcovii si se lasa la fiert la foc mic pana scade apa. Din apa in care am fiert cartofii se adauga un 200 ml, se pun doua linguri de bulion ( una doua rosii taiate marunt ) peste sos si se lasa la foc mic pana cand sosul devine consistent. In final se adauga cateva frunze de patrunjel si se adauga peste piure.

In speranta ca ati inteles ceva: Pofta mare! Nu abuzati! Cel mai important: SPALATI VASELE.

Sosul poate fi folosit si pentru paste.

Pentru retetele viitoare sper sa pot adauga si poze 🙂