Sandu Neagu

R.I.P Sandu Neagu

Era 2008, primavara si ne-am strans cu totii la stadion la un gratar. DS’g, Torcida, Titan ceva din Bombardierii. Eram toti: Eu, Pany, Bebe, Robert, Nashu, Chelu… Chiar si Vali venise. El ne-a dat mingea sa o batem acolo pe pietrisul din spate la a 2-a. Mai stiti ma? Mai stii Bebe? Ca venise un copil sa ne dea mingea inapoi cand se ducea de nebuna spre spatele peluzei dinspre teatru. Stii ca ai zis ca e copilul lui Sandu Neagu? Cand s-a apropiat pustiul am tresarit era sange din sangele nostru, al astora care ne lasam sufletul pe stadion si il recuperam in fiecare zi de meci sau nu. Dar apoi, da ba apoi mi-am dat seama ca citisem despre taica-su intr-o carte “ Lucestii” nici nu-i stiu autorul, de parca ar conta. Era Sandu Neagu. Cand vedeam meciuri pe la Giulesti ca era tribuna inchisa de Mitica atat auzeam: uite ba, a venit Sandu Neagu!, si se ridica pielea pe mine. Mai tii minte nea Sandule? Ca matale nu ai cum sa-ti aduci aminte de un nimeni ca mine. Dar eu o sa tine minte toata viata. Si stii de ce ? Pentru ca in seara aia dupa gratar am ajuns acasa un pic ametit. Bine, un pic mai mult dar in seara aia nea Sandule pustiul ala mic, nu stiu cum il cheama, a fost colegul meu de echipa. Si ii aruncam mingea lui sa stii. Eu sunt ala care statea in poarta si caruia ii ziceau “peluzarii” ca se crede Coman. Da, da ala care avea 3 pietre infipte in soldul drept si nu putea sa mai dea mana cu tine. Stii nea Sandule? In seara aia am ajuns acasa cam cherchelit ca Rapidul avea meci la Craiova. Am fost si la meci. Dar noaptea, noaptea a fost nebuna rau. Am ajuns cu greu acasa. Mai stii Eliza? Stii ca incercam sa vorbesc ceva cu tine pe messenger si tu imi ziceai sa merg sa dorm ca sunt obosit? Da, aveai dreptate, eram obosit. Stii de ce? Pentru ca orice portar ajunge acasa obosit dupa o intalnire cu Sandu Neagu. Nea Sandule, oriunde esti, tine minte, noi rapidistii nu te vom uita. Maine seara daca mingea se loveste de bara mata o sa intinzi o mana si o sa asezi in plasa. Stii de ce ? … Pentru ca mata ai dormit de ceva timp in peluza aia dinspre teatru. E imposibil sa nu ne intinzi o mana. Nea Sandule, odihneste-te in pace dar mai intai ajuta-ne cu steaua.

Fa-ma sa zambesc maine seara.!

Anunțuri

Neagu, Eusebio si mandatarul

Sfârşitul anilor ’70. Steaua lui Sandu Neagu stătea să apună. Toate amintirile de pe gazon ale nouarului rapidist alunecau încet către cartea poveştilor. Primul titlu al Giuleştilor, finalele de Cupă cu Dinamo sau cu Craiova, golul cu fentă şi piruetă de la Guadalajara, cu Cehoslovacia, când trecuse oare aproape un deceniu?…Rapidul începuse să penduleze deja între Divizia A şi B. Cuplajele bucureştene mergeau însă mai departe. Cu Dinamo, Steaua sau Sportul. În tribuna de la „Republicii’ sau de la „23”, Iliuţă-Mandatarul continua însă să-şi facă reclamă la seminţele de floarea soarelui şi de bostan cu îndemnul „mâna lu’ Tamango, pasa lu’ Liţă, capul lu’ Neagu”. Coloana vertebrală a uneia dintre cele mai iubite garnituri vişinii all-time. Totul era însă la timpul trecut. Fără importanţă când în joc era chiar sufletul comerţului. Abil, negustorul de bomboane agricole îşi lăuda marfa lipindu-i o etichetă care să-i certifice calitatea. Precum Dobrin, pare-mi-se din poveştile lui Nea Vanea, care a mângâiat reverul costumului unui oficial străin şi a exclamat extaziat „Eusebio!”. Ceva peste acea calitate de ştofă încă nu se inventase.

Cu reclama „mâna lu’ Tamango, pasa lu’ Liţă, capul lu’ Neagu” sacii cu seminţe ai lui Iliuţă-Mandatarul se goleau până la pauză. Deşi Răducanu nu mai putea fi surprins în ofsaid decât în culorile altor echipe, iar Dumitru desena demult jocul Stelei. Doar Neagu privea stingher viaţa dintr-un colţ cenuşiu, abătut şi resemnat după cum a trăit şi ultimele minute din finala Cupei cu Craiova din ’75. Imaginile, poate ultimele ca jucător reţinute de arhive, îl surprindeau trist, în fund pe gazon, cu braţele încolăcind genunchii chiar lângă poarta olteanului Purcaru. Dumnezeu să-l ierte!

P.S. Cornel Dinu a spus-o într-un alt context. „Bine că am trăit să o văd şi pe asta”. O spunea vineri referindu-se la revolta de la Dinamo. Sâmbătă a trăit despărţirea de încă un mexican. După Dobrin, Dumitrache, Mocanu, Adamache, Anca, Tătaru, Ivăncescu…Toţi s-au stins în jurul vârstei de 60 de ani, când ar fi trebuit să-şi ducă nepoţii în parc şi să le povestească despre Pele şi Bobby Charlton.

Cum ziceam in curand si povestea mea cu Sandu Neagu. Pana la final. La marele final…. Nici un zgomot infernal. Liniste si apoi aplauze!!!

R.I.P Sandu Neagu

Adio Sandu Neagu!

Ultima oară ne-am întâlnit la meciul cu Craiova. Aceleaşi mâini tremurânde, cu degete galbene de nicotină. Un glas stins şi răguşit, prelungire tristă a unui mers şovăitor. Un fotbalist, un om din care nu mai rămăsese decât privirea. Destinul, grijile, viaţa l-au adus în situaţia ca meciurile de acasă ale Rapidului să rămână una din puţinele bucurii. Păşea cât mai putea el de ţanţoş pe culoarele de la oficială, după ce gâfâia mai ceva ca după sprinturile din tinereţe după ce urca nişte trepte. Era mândru de ce a fost,parcă uşor jenat de ce este. O fată şi un băieţel stăteau tot timpul după el. Copii lui de la bătrâneţe, născuţi şi crescuţi în stadion. La propriu şi la figurat.

Una dintre puţinele legende ale Rapidului s-a stins. Sandu Neagu a avut la fel ca majoritatea jucătorilor din Grant o poveste aparte, un farmec, un spirit. A ajuns rapid sus, a ars etapele, a trăit cu nesaţ gloria, după care a început să moară lent şi dureros. Sandu Neagu a fost ca bătrânul stadion, ca bătrâna echipă…Plecarea lui, uitarea şi anonimatul care îl cotropiseră ar trebui să fie o lecţie pentru puţinii rapidişti de azi. Până şi felul cum a ajuns să moară e ca un dureros simbol.. Subit, deşi toată lumea se aştepta la asta. A murit pentru că a vrut să mai şuteze o dată. Venise să vadă Rapidul lui Andone la un antrenament pe Giuleşti, venise să simtă mirosul ierbii înainte de un derby la care voia să fie. Mailul primit ieri de la un cititor vorbeşte mai bine şi mai mult despre această dramă decât orice frază aş încerca eu să scriu. Vă las să îl citiţi
Adio bătrân copil rebel al Giuleştiului, adio nemuritor erou de la Guadalajara!

Buna dimineata d-le Filoti,

Imi fac timp si incerc foarte rapid sa va relatez un episod care m-a marcat profund in ultima vreme.

Mai intai sa ma prezint: am 36 ani si tin cu Rapidul din familie, asa cum au facut-o tata si mai dinainte bunicul, aroman venit in 1936 in Bucuresti (de la Salonic) si beneficiar al unei burse regale (se acordau pentru macedo-romani la vremea respectiva) la Academia Comerciala. Bunicul meu, Grigore Tirli, mare sustinator al Rapidului, prieten cu Valentin Stanescu, Ionica Bogdan, Bazil Marian, a fost cel care in 1967, lucrand in cadrul Ministerului Comertului Exterior (Dir. Valutara) a negociat cu o firma portugheza de confectii care derula afaceri in Romania sa produca un echipament din material textil (nu din lana sau bumbac) pentru noua campioana. Bref, pe chestia asta bunicu a fost „numit” presedinte de onoare al sectiei de lupte (libere + greco-romane) de sub tribuna I…iar chestia asta il amuza mereu cand mi-o povestea. Tata, la 5 ani, dadea pase cu regretatul Stefan Filote chiar inainte de meciul cu CCA…..

In 1968 tata, dupa ce a absolvit Filologia, facand stagiul militar la Bacau, dupa meciul jucat de Rapid in urbea lui Bacovia, merge la vestiare si il roaga pe bunul sau amic, regretatul Dan Coe (tatal sau, Duce, era prieten intim cu bunicu) sa mai ia 2 colegi si sa mearga la comandantul unitatii 01184, mare rapidist. Surpriza a fost teribila cand acel Lt-colonel s-a trezit cu ei la usa apartamentului…s-a desfacut un coniac iar lui tata i-a mers de minune tot restul cataniei.

V-am spus toate acestea ca sa imi „dezvalui” radacinile rapidiste, datorate tatei si bunicului meu, trecuti in lumea dreptilor…

Revin cu episodul:
Ieri seara merg la un amic pe Calea Grivitei cu cei 2 plozi ai mei, de 3 si 2 ani. Vad nocturna aprinsa si hotarasc cu amicul meu sa mergem cu toti copiii, poate are Rapidul antrenament…
Si avem noroc, chiar au antrenament…unul tactic. La gura tunelului catre vestiare sta Sandu Neagu cu sotia si cei 2 copii…langa ei un bodyguard si alte cateva persoane. Intr-un colt, pe pista veche de tartan, in dreptul vechii tabele il zarim pe Marinescu. De la 15-20 metri nu-i vad clar expresia fetei insa e clar ca sufera ca nu e si el pe iarba. E incremenit.
Ne atrage atentia, mai mult decat cei care se antreneaza, Sandu Neagu, care este alaturi de sotia sa…fumeaza amandoi continuu, parca sudeaza tigarile…copiii lui Neagu si ai mei zburda pe semicercul de iarba. Baiatul lui Neagu se joaca cu o minge sutata pe langa poarta. Maica-sa urla la el sa returneze mingea…Ma bag in seama si spun: „lasati doamna, ca pentru cate a facut taica-su pentru clubul asta, poate sa se joace cateva minute…”. Femeia se uita recunoscator la mine…

Ma intorc cu fata catre peluza si vad armatura in unele locuri unde ploaia a distrus betonul vechiului stadion. Ii spun amicului meu: „iti dai seama ca pe aici a calcat Dan Coe?”…
Intrebarea are un efect teribil asupra lui Sandu Neagu, parca il scurtcircuiteaza…se uita la mine de parca sunt venit de pe alta lume.
Si vine nenorocirea: pustiul lui Neagu paseaza mingea catre taica-su iar Neagu intinde piciorul drept, aluneca si isi rupe femurul la jumatate…osul se rupe cu zgomot, este infiorator…Sandu Neagu sta pe spate si nu scoate o vorba…cateva secunde care au trecut ca niste minute, nimeni nu face nimic, suntem toti impietriti…Marinescu trece alergand prin fata noastra si se duce sa-l ridice, merg si eu sa-l ajut. Neagu icneste de durere, eu il tin de un brat iar Marinescu de celalalt. Marinescu tipa sa vina repede doctorul…acesta vine si constata ceea ce noi am vazut. Il tin de brat pe cel care a dat golul despre care Ioan Chirila a spus ca a fost cel mai frumos al echipei nationale, cel cu Cehoslovacia.

Ma ofer sa-l duc cu masina mea la un spital dar mi-o ia inainte Marinescu care suna de pe portabil la 112 si cere urgent o salvare…Nu exista targa in Giulesti, este inchisa intr-o magazie, doctorul se scuza ca doar la meciuri o scoate…

Mi-e tot mai greu sa-l tin de subtiori pe Neagu si, in sfarsit, se aduce o masa de masaj din vestiar…il asezam si nu scoate o vorba. Marinescu spune ca pentru el: „incredibil, imi tremura mainile…” se vede ca este afectat profund, ca noi toti dealtfel. Doar cei care se antreneaza nu reactioneaza, ce se desfasoara acolo parca este in alta emisfera…

Ma uit la Neagu cum sta nemiscat pe masa de masaj capitonata cu vinilin maro, veche de cand lumea. Sotia si copiii stau langa el, doctorul si Marinescu sunt tot acolo…Pustiul lui Neagu plange si repeta „il iubesc, il iubesc…”. Marinescu isi sterge lacrimile…asist de un sfert de ora la ceva ce pare regizat insa nu, este realitatea de la firul ierbii din Giulesti, este grotesc…

Se termina antrenamentul si toti trec pe langa Neagu, singurii afectati cu adevarat fiind Iensci, Sapunaru si Lazar. Majoritatea il imbratiseaza pe Marinescu pe drumul lor catre dusuri…

Ajunge si Manu, antrenorul cu portarii, ginerele lui Nae Georgescu, fostul tunar din Giulesti. La auzul celor intamplate ramane bouche bais…Ii spune lui Marinescu ceva de genul „ai bariere de mai de sus” si ca o sa mai incerce sa mai vorbeasca. Trece si Andone care saluta si atat…e civilizat ca orice ardelean, insa n-are cum sa simta ceva aici, pe Giulesti. Este crescut in alta parte, in alt spirit…

Nu mai zabovim eu si prietenul meu, copiii nostri sunt uzi de la iarba si este 9, e tarziu…

Vine si Nae Manea si isi face cruce cand aude ce s-a intamplat. I-am spus asa: „domnule Manea, ce s-a intamplat azi nu e de bun augur pentru meciul cu Steaua”. A lasat capul jos…

L-am auzit pe doctor spunand ca nu stie cum poate suporta o operatie saracul Neagu…pentru ca, textual: „e putred, asta e inceputul sfarsitului…”. Este limbajul unui medic care nu judeca lucrurile ca noi, suporterii, mai mult cu sufletul…

Imi iau copiii de mana si ma uit in urma unde il vad pe Andrei Marinescu spunandu-i lui Neagu ceva de genul „lasa nea Sandule…”

Ce m-a afectat la final a fost ca am vazut 2 rapidisti pur-sange stand unul langa altul, unul catre apusul vietii si altul in floarea varstei, care pareau invinsi. Neagu poate se caieste ca nu a avut grija la tinerete cum sa se chiverniseasca, asa cum au facut-o alti colegi de generatie…insa Marinescu, care am inteles ca e rapidist din tata-n fiu, cred ca nu pricepe de ce nu se poate antrena…de ce i se interzice sa meaga la echipa intai.
Spiritul Giulestiului este este in coma si nimeni nu incearca sa-l revitalizeze… poate ca Marian Dumitru, doctorul, s-a referit la altceva spunand „e putred, asta e inceputul sfarsitului…”

TOT CEEA CE V-AM RELATAT POATE FI PROBAT…

Ma tem ca nu mai pot merge la meciurile Rapidului.

Cu stima, Grigore Tirli

Cand voi avea timp maine dupa meciul cu steaua sper sa scriu si istoria intalnirii mele cu EROUL DE LA GUADALAJARA… :((… AZI CHIAR PLANG… MAINE, MAINE VREAU SA BATA RAPIDUL ATATA TOT…

sursa: http://www.prosport.ro

New category: retete

Daca de pe 14 o data cu Valentinii s-a lasat si sec si postul asta m-am hotarat sa-l tin pe tot m-am gandit sa adaug si pe aici o noua categorie poate vin si in folosul altora ca mine cu micile mele tentative culinare. Dupa doua saptamani in care am mancat mai mult de pe la Carrefour snitele de soia si pateuri vegetale plus ceva paste facute saptamana trecuta azi am hotarat ca daca tot tin postul asta macar sa-l tin si sanatos nu cu 2 tone de E-uri, asa ca de azi gatesc in post. Mai de toate dupa mintea mea: piure, paste, pilaf, salate de fructe s-or gasi ele mancaruri fara carne si sanatoase si hranitoare in acelasi timp.

Ce s-o mai lungesc: care tineti post, n-aveti idei de mancaruri si va indopati cu E-uri mai mult sau mai putin vegetale de la hypermarket treceti pe la categoria: retete si poate gasiti p-acolo ceva tentant.

Jurnal de sesiune

Cald al dracu in camera, fumul il tai cu cutitul si toata atmosfera asta mijto te face sa scrii. Pana la urma nu e decat inca o sesiune cel mai probabil una din ultimele prin camin. S-au adunat asa multe si cateodata vrei nu vrei risti sa devii penibil dar asta e, inca un angajament: ei nu vor trece prin asta!!!

In fine trecem. Azi e prima zi din sesiunea de masterand asa ca go go go. Prima figura: Mediul legal al intreprinderilor in Uniunea Euroapeana! E un fel de istorie a Uniunii si o prezentare a dreptului primar si derivat. Diferentele dintre regulamente, directive, decizii si recomandari. O scurta prezentare a institutiilor si a organismelor decizionale si in final ceva legat de intreprinderi in context european. Pfff partea asta n-am mai citit-o pentru ca tine prea mult de legislatie, de articole si alineate asa ca nu ma simt in stare momentan s-o lecturez. Maine oricum am o singura misiune: 18 grile si nici o grija. De marti incepe pregatirea pentru joi si mai incepe si serviciul. Pentru joi am eu o socoteala asa ca stiu sigur ca va fi bine.

In fine: Directia 5 sau Holograf ?

Sesiunea asta nu mai bag ness si nu mai pierd noptile. Oooo Da! E 3 dimineata si scriu articole pe blog. Cum dracu sa nu pierd noptile? Motivul pentru care sunt treaz acum cu siguranta n-are treaba cu sesiunea si sper ca in sesiunea de vara sa nu-l mai invoc. Deja devin penibil.

Geopolitica

Pana acum am citit despre romani, greci, mongoli, otomani, spanioli, portughezi si olandezi. Ultimii nu au cautat sa ne cotropeasca dar ei, otomanii, romanii au fost dintotdeauna pe aici si de fiecare data i-am izgonit prin foc si sabie. Asa stiu eu ca nimic nu se schimba atata timp cat barbatii raman barbati. De ce? Pentru ca sunt unii oameni care ca si copacii isi au radacinile adanc infipte in pamantul din care se nasc.

„La un semn deschisă-i calea şi s-apropie de cort
Un bătrân atât de simplu, după vorbă, după port.
– Tu eşti Mircea?
– Da-mpărate!
– Am venit să mi te-nchini,
De nu, schimb a ta coroană într-o ramură de spini.
– Orice gând ai, împărate, şi oricum vei fi sosit,
Cât suntem încă pe pace, eu îţi zic: Bine-ai venit!
Despre partea închinării însă, Doamne, să ne ierţi;
Dar acu vei vrea cu oaste şi război ca să ne cerţi,
Ori vei vrea să faci întoarsă de pe-acuma a ta cale,
Să ne dai un semn şi nouă de mila Măriei tale…
De-o fi una, de-o fi alta… Ce e scris şi pentru noi,
Bucuroşi le-om duce toate, de e pace, de-i război.”

Noi am fost dintotdeauna aici. Noi n-am colonizat, n-am calcat in picioare, noi ne-am aparat si am protejat pe altii.

„Prin foc, prin spagi, prin glonti, prin fum,
Prin mii de baionete,
Urcam, luptam… iata-ne-acum
Sus, sus, la parapete.
Allah! Allah! turcii racnesc,
Sarind pe noi o suta.”

Vorba poetului:

„Dar lăsaţi măcar strămoşii ca să doarmă-n colb de cronici;
Din trecutul de mărire v-ar privi cel mult ironici.
Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!”

Oare atat de neinsemnati am fost noi in istoria lumii? Romanii au transformat Dacia in provincie imperiala, grecii au colonizat tarmul Marii Negre, turcii au incercat in zadar sa cucereasca Tarile Romanesti,  tarul Petru cel Mare l-a sustinut pe Cantemir in lupta impotriva Otomanilor, Mihai a realizat unirea cu ajutorul Ungariei si apoi s-au temut, Stefan a fost longeviv-47 de ani de domnie inseamna mult. De cealalta parte varul lui Vlad e recunoscut pentru cruzimea de care a dat dovada. La fel si familia Corvinilor a fost respectata, culmea ungurii nici acum nu stiu ca Matei al lor era var cu Iancu al nostru. Turcii daca nu se tem de noi de ce nu returneaza originalul sabiei cu care Stefan i-a dat afara de fiecare data?

Plural in stare critica

Citeam mai devreme pe la copila blonda despre cum astia-s banii, poftiti la tocat. In aceeasi ordine de idei am observat cum din ce in ce mai egoisti suntem toti. Cum usor, usor formele de plural alea pronumelor dispar din vocabularul uzual al nostru si sunt inlocuite de forme egoiste de exprimare care creeaza adevarate gauri negre in societate.  Nu stiu despre voi dar eu am observat in ultima vreme cum „eu am realizat nu stiu ce proiect; eu am fost cel care a reusit sa inteleaga problemele ei si eu le-am rezolvat, eu sunt cel care poate dirija o echipa si tot eu sunt cel care ii da cuvantul ei; ea care se poate descurca pe cont propriu; ea care nu stie a spune cu voce tare ca o dor vorbele lui; ea care inghite in sec si isi face planuri pentru un el care inghite doar sec si isi cauta consolarea in paturi nu in suflet. In fine vreau sa spun ca pluralul asta nu prea mai e folosit. N-am mai auzit oameni care sa vorbeasca despre ei ca fiind „noi”, nu eu si tu.

Mi-as dori ca noi sa putem castiga indeajuns pentru ei, la fel mi-as dori ca noi  sa putem avea raspunsurile la toate intrebarile lor, mi-as dori ca noi sa avem indeajuns timp sa nu-i facem pe ei sa se simta singuri, mi-as dori ca noi sa nu mai tinem cont atat de ce spune lumea, mi-as dori sa nu fim catalogati (ca unul pe spinarea celuilalt) ci ca noi pentru ceilalti, mi-as dori ca maine dimineata sa iasa din vocabularele familiilor eu, tu, ai mei, ai tai si sa fie inlocuite cu ai nostri si mai important NOI. Mi-as dori ca noi sa putem zambi, noi sa putem reusi, noi sa trecem peste greutati si tot noi in fiecare dimineata sa le oferim siguranta. Pentru ca noi suntem p-aici sa asiguram existenta lor si intr-un fel continuitatea. Nu-mi aduc aminte vreun caz in istorie in care doar el sa fi reusit.

De fapt este: Henric VIII este un el care a scapat de ele de teama sa nu-l detroneze. Acum se odihneste bine calcat in picioare de toti ceilalti. Lumea il va tine minte pentru cruzime si isi aduce aminte de el de fiecare data cand este spalata podeaua de deasupra-i.

Oare pe noi cum ne va percepe lumea daca luati separat ne vede ca pe niste oameni buni?